Din inimă pentru o inimă
Paula Raluca Mircea Fundatia Polisano
Anul acesta nu a fost deloc unul ușor pentru mine și familia mea, dar poate tocmai încercările din acest an m-au făcut să îmi doresc să fac mai mult pentru o familie și un copil care în acest moment depind de o operație salvatoare de viață.
Am pornit 2 pe drumul familiei noastre. Am rămas eu, aici jos alături de copii, el, acolo sus alături de îngeri.
Am crezut întotdeauna în minuni. Anul acesta am trăit mai multe. Mi-a devenit tot mai clar că ele, minunile din viața noastră ni le lucrează Dumnezeu prin oameni și cu oameni: cunoscuți, necunoscuți, familie, prieteni, oameni cu suflet mare.
Începând din acest an vreau să fiu o mică parte din ceea ce pentru o familie cu un copil ce are nevoie de o operație pe inimă va reprezenta o mare minune.
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.
Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.
Anul acesta împlinesc 36 de ani așa că am hotarât să adun suma de 3600 lei. Câte 100 de lei pentru fiecare an.
Am în lista mea peste 1000 de prieteni. Este nevoie ca doar 354 să doneze câte 10 lei.
Împreună suntem mai buni! Împreună putem reuși!
Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe ziuata.galantom.ro!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul